De iuliux

Acum ceva vreme am facut rost de niste otrava de gandaci, mai exact ceva insecticid praf/cristale. Am pus eu otrava impreuna cu niste firimituri si ce am mai crezut eu ca ar intra in meniul preferat al gandacilor (inca nu-mi explic ce mananca ei defapt). Gandacii, insa, se plimbau in voie ca si mai inainte.

Sunt doua posibile concluzii de aici: Ori nu are niciun efect otrava, ori gandacii “nu se lasa pacaliti” sa manance de acolo. A doua e mai improbabila, deci…

Deci trebuia testat. Si am gasit ocazia perfecta cand un gandacel dadea tarcoale pe masa mea. Nimic neobisnuit, dealtfel. L-am luat pe mititel si l-am tavalit nitel prin cutia cu otrava incat se facuse tot alb. Apoi l-am scos (a iesit singur, ok) si l-am “incarcerat” sub un pahar.

Asta s-a intamplat weekendul trecut. Acolo, in paharul lui, am mai aruncat si putina “otrava” de-aia, in caz ca i se face foame. Apoi zilele au trecut, din cand in cand ma mai uitam pe la el pe acolo, sa vad ce mai face (nu in sensul ca joaca sotron sau face parkour, in sensul daca mai eu viu sau nu). Viu, viu, chiar vioi, pana acum cateva zile, deci a rezistat chiar bine fara pic de mancare acolo. 4-5 zile e ceva, zic eu.

Si tot jucandu-ma din cand in cand cu el am inceput sa ma atasez de el, sa devina un fel de animalut de casa. La urma urmei ce diferenta e intre un gandac si un hamster (in afara de faptul ca hamsterul e pufos si-l poti mangaia)? Sunt oricum cam la fel de inteligenti ambii. Si in plus, si gandacul, daca il lasi sa iti umble pe mana, te gadila usor, ca si cand ai mangaia hamsterul (… stiu, stiu, dar daca nu iti place, nu mai citi!).

Si tot incercand sa vad daca mai e viu, cat de vioi mai e, si fiind foarte increzator ca il am complet sub control, mai alalta-ieri, dupa ce i-am ridicat paharul, dintr-o data a zbughit-o de era sa scape. Cu greu l-am prins, si in disperare, sa nu intre pe cine stie unde, l-am cam accidentat. Am vazut ca i-am cam julit un picior si antenele. Mi-a parut chiar rau de el.

Dupa incidentul asta a inceput sa devina din ce in ce mai incet, din ce in ce mai imobil. Asta seara am vazut ca de-abia mai mergea, nici macar nu mai fugea cand il atingeam, dadea din antenele lui acum niste cioturi si dadea degeaba, ca nu mai simtea mana mea apropiindu-se.

A fost interesant sa pun titlul ala, dar acum nu mai e asa dragut. Mi-a stricat deznodamantul. Da, i-am dat drumul. Nu stiu daca va trai sau nu, e problema lui pana la urma, dar eu nu voiam sa-l omor si nici sa-l las asa sa moara de unul singur, lent, nu mai puteam. Faca ce-o face, din partea mea sa si traiasca, si-o merita.

L-am aruncat la tomberon, acolo sigur va gasi ceva de mancare.

Aa, si, da: l-am aruncat impreuna cu otrava, ca aproape uitasem scopul initial, cu atata melodrama.

Incadrat ca: Experiment, Personal / Fara comentarii »

De iuliux

Un adevarat protest al democratiei. Al democratiei ca pura ideologie, ca fiind puterea in mana poporului. Si poporul asta vrea sa arate, ca are catusi de putin putere. Asta e defapt unicul scop.
Ca vrea (el, poporul) sa-l dea jos pe Băsescu, sa fim seriosi, orice alt inlocuitor plauzibil e la fel de absurd ca si prezentul. De ce sa schimbi putina cu un butoi? Si nici macar nu a incercat sa gaseasca o alternativa, s-a limitat la demolarea conducerii prezente. Ca se scandeaza impotriva a diverse lucruri, nu, asta e asa, ca tot au ajuns acolo…

In concluzie, unicul scop al poporului e sa ii fie aratat ca inca inseamna ceva, ca e bagat in seama, ca poate schimba ceva. Ca e mai puternic decat presedintele, decat premierul sau intregul guvern la un loc, ca are puterea. Puterea poporului, nu? Democratie vrea!

Ma tem numai cand va primi puterea asta ce va face cu ea? Ce se va intampla atunci? Ca pregatit pentru democratia pe care o cere nu pare a fi. Daca a indurat el atatea mineriade si tot pe Iliescu (”Ceausesc nepatriot”, cum il numea Petre Țuțea) l-a ales…
A nu se intelege gresit, nu-i nimic ideologic in modul protestului, in manechinele, desenele, sicriele care cauta doar batjocura, ci scopul in sine e involuntar democratic. Oamenii se simt mai puternici atunci cand batjocoresc public pe cel inalt, sus-pus. Simt ca il coboara pe acela la nivelul lor unde il pot tavali prin noroi, si asta le place. Asta vor deocamdata, sa se descarce desartand vidanja in capul celor mai puternici decat ei.

Pacat este, ca de fiecare data, ca va profita altcineva din toata “afacerea” asta, numai poporul nu. Pentru ca este mult mai greu sa fie ales un om al poporului decat unul politic, vorbind de o scena politica unde cortina e trasa de politicieni.
Ce ar insemna in opinia mea un om al poporului? Un om pentru care puterea ar insemna un mijloc prin care poate ajuta tara sa evolueze, nu un scop in sine. Sa simta puterea ca pe un “Acum pot schimba in bine toate nemultumirile si frustrarile mele si ale celorlalti, voi construi o lume mai buna (poate chiar asta e scopul vietii mele)”, nu ca pe un “Cine e marele smecher acum? Aud?!”… Un om intelept, ales din randul intelectualitatii, cu experienta de viata, poate chiar gandire matematica. Sa fie mai mult ca in “Star Trek” si mai putin ca in “The Godfather”.

Si, statistic vorbind, membrii partidelor mici sunt mult mai potriviti pentru un post de conducere acum, pentru ca optiunea de a intra intr-un partid mic denota alegerea pur ideologica (daca le pasa doar de putere se inscriau intr-un partid puternic si cu ideologie 0, care face aliante stanga-centru si isi schimba permanent membrii cu partidul de aripa opusa). Si competenta excelenta in orice domeniu e preferabila fata de mediocritatea dar cu notiuni de politica si drept, pentru ca un spirit de invingator se poate adapta la un nou domeniu, un nou mod de gandire, in timp ce un spirit mediocru sau marsav nu va reusi sa se ridice.

Incadrat ca: Romania, Teorii, Parerea mea / 16 Comentarii »

De iuliux

Da. Si e foarte normal sa-ti placa house-ul. As putea spune defapt ca tuturor “ne place” intr-un fel. Sa fac o analogie ca sa ma fac inteles:

Maturizare:

Cand esti mic citesti “Somnoroase pasarele” (M. Eminescu) si iti place. E chiar tare, ce mai. Apoi, mai cresti si mai citesti cateva Scrisori, ceva Stanescu, ceva Blaga si incepe sa ti se para puierila si chiar stupida poezia cu pasarelele somnoroase. Adica… bun, sunt niste pasari carora le e somn. Foarte palpitant si profund.

De-aia unora nu le mai place house-ul. Si “mai”-ul nu implica neaparat ca ti-a placut practic vreodata, are mai mult sensul din urmatoarea analogie:

Istoric:

Se da omul Neanderthalian. El a inceput sa simta nevoia muzicii si asa ca si-a improvizat niste tobe. E cel mai simplu instrument. Si a inceput sa dea in tobele alea pe diverse ritmuri. Timpul a mai trecut si oamenii au descoperit mai multe despre rezonanta, au inventat instrumente mai complexe, viori, chitari, tot felul de instrumente de suflat. Scoteau niste sunete minunate. Au inceput sa compuna muzica simfonica, infinit mai complexa decat bataile neanderthalienilor in tobele improvizate. Acum, cand erau spectacole asa de complexe si frumoase, cum sa mai asculti bum-bum-uri, nu iti mai place.

Revenind la realitate, in toate domeniile, dealungul istoriei se disting perioade de ascensiune, de varf, de decadere… Analogia anterioara sugereaza ca am ajuns in perioada de minim a graficului. Ba chiar, un dictionar rautacios ma indeamna sa folosesc cuvantul “troglodit”. Ma voi abtine totusi.

Supra-popular:

Ar mai fi un aspect: house-ul a ajuns popular (mai putin interesant cum), toti formatorii de preferinte muzicale in randul maselor (radiouri, cluburi, localuri) ofera asadar house. Un oarecare Vasile tocmai intra in contact cu muzica, nefiind ascultator inrait pana acum. Ghici ce va indragi el. Ai ghicit din prima.

Simplitate:

Oarecum legat de maturizare voi ataca sectorul mai putin “politically correct” IQ-ului si al puterii de intelegere. E mult mai usor sa intelegi un ritm simplist format dintr-o repetitie de 2-3 note decat unul mult mai complex. Sa facem un mic test: numara din 2 in 2. 0, 2, 4, 6, … Acum numara din 37 in 37. Cu totul altceva, nu?

Un ritm simplist e foarte usor perceput de creierul oricui. Unul mai complex nu. Pe de alta parte, un ritm simplist plictiseste foarte repede creierul, unul mai complex nu. Cu cat mai complex, odata inteles, iti va placea mai tare. Acum, marea problema e ca nu toti indivizii sunt capabili sa inteleaga ceva mai complex, iar din cei capabili nu toti sunt dispusi sa incerce. E un fel de lene si aici. De ce sa-mi bat capul cu rockul sau chiar simfonicul cand housul e asa simplu.

Si cam asta ar fi si o mica lista, omisiva, ordonata crescator dupa complexitate (asa cum vad eu lumea): muzica tribala, house,…… pop, rock,………………………. simfonic.

Ma voi exprima, deci, cu “inferior” si “superior” relativ la lista asta. Si simfonicul primeste o nota foarte mare aici pentru ca s-a rupt de necesitatea “loop”-urilor.

Tu, iubitorule de house, ai observat ca melodiile house care rezista cel mai mult contin doua ritmuri suprapuse? (de exemplu vocea urmeaza alt ritm decat instrumentatia) Asta e o unealta foarte puternica si aproape omniprezenta in genurile superioare.

Tot tu, iubitorule de house, te-ai intrebat de ce cateva melodii rock iti plac dar rockul in general nu? Foarte probabil iti plac cateva melodii AC/DC, eu mai stiu ce… Iti plac pentru ca (au picat de populare pe la cate-un radio cool sau ceva si) le-ai ascultat de multe ori si ai reusit sa le intelegi.

Toata simplitatea discutata despre ritmuri se aplica fara exceptie si versurilor melodiilor.

Intrebari? A, si Craciun fericit!

Incadrat ca: Divertisment, Cercetare, Parerea mea / 7 Comentarii »

De iuliux

Apa calda in Regie este foarte imprevizibila. Trebuie sa te speli cand poti, nu cand vrei. Si asta se invata, cel mai adesea din greseli. Ramai de cateva ori nespalat cateva zile la rand si apoi inveti repede. E simplu. Dar nu asta e subiectul.
Se zice ca multe idei iti vin la dus. Si e foarte adevarat. Si de ce sa te duci cu gandul mai departe cand apa calda e atat de interesanta.

Acum ceva vreme apa calda la dusuri oscila foarte mult: rece-calda-rece-calda… de ma gandeam ca ar iesi un generator destul de bun de semnal sinusoidal daca ai fi pus un termometru (electronic) sub ea. Chiar as fi fost curios sa vad graficul. De mentionat ca dusurile functioneaza pe buton: apesi si… nu miroase frumos, dar curge apa pentru o scurta perioada de timp. Deci cu reglarea temperaturii esti la mila Domnului administrator de centrala termica.
Acum e stabila: ori e rece de nici Mihai Viteazul nu ar avea curaj sa intre sub ea, ori e fierbinte ca te gandesti ca sigur sunt ceva conditii speciale de presiune in incapere, de poate apa aia sa aiba mai mult de 100 de grade in stare lichida.

Deci, am o dilema: asta e situatia in tot Bucurestiul, sau doar Regia are serviciile astea?

Si inca una: oare, odata cu varsta, omul isi pierde hazul, sau e doar pentru ca nu am mai scris de mult? (Da, e voita insinuarea ca odata aveam haz. Foarte amuzant. Ma distrez si eu acum cand citesc insemnari mai vechi. Acum m-am cam ramolit, dar tare hazliu mai eram.)

Incadrat ca: Parerea mea, Necategorisit / 3 Comentarii »

De iuliux

Urarea “Pofta buna!” a murit. Nimeni nu o mai foloseste. In schimb, lumea ureaza: “Pofta mare!”. Suna mai…
Deja “Pofta buna” a devenit prea uzual incat nici nu ii mai percepi sensul atunci cand il spui/auzi. Asa ca omul simte nevoia sa ureze mai altfel, astfel incat interlocutorul sa simta urarea, sa-si si imagineze cum ii vine pofta. Una mare.

Si ma enerveaza acest “Pofta mare!”

In plus, de obicei nu pofta de mancare lipseste, ci mancarea. Asa ca daca nu am ce manca sau am mancare prea putina, chiar nu-mi doresc sa am pofta de mancare. Si nu imi fac un scop din a manca, deci nu vreau sa am o pofta de mancare deosebita astfel incat sa pot devora mai mult.
Deci as prefera urarea: “Mancare buna” si pofta va veni mancand.

Incadrat ca: Personal, Parerea mea / 5 Comentarii »